Work Text:
Nu spun asta din mândrie sau orgoliu, nu cer mila nimănui. Nu am nevoie de mila nimănui. Sunt singură. Frica mea s-a adeverit. Sunt ca tata. Bine, nu am dreptul de a mă compara cu el, mai ales când vine vorba de tot ce a avut de înfruntat. Sau mama, care nu are liniște. Mi-e frica că nu va avea niciodată. Sunt singură. Sunt atât de încăpățânată și atât de rea și atât de obsedată de a nu cere ajutorul nimănui. Nu vreau să mă ajute nimeni. Nu vreau să se vadă că nu sunt in stare nimic. Lumea vine la mine pentru ajutor și atât.
Nu am prieteni, greșesc, nu prea mai am prieteni, dar și cei pe care ii mai am îmi par a fi străini. Parcă i-am pierdut, poate că i-am pierdut. Poate că m-am pierdut pe mine. Nu știu dacă mai am timp sa ii regăsesc, să mă regăsesc.
Nu am nicio hartă. Vad in fiecare zi cum totul curge, doar eu stau. Asta am făcut mereu. Am stat. Am fost pasiva in propria-mi viața. Nimeni nu are nevoie de mine, sau cel puțin nimeni nu mai are nevoie de mine cum am nevoie de ei. Am nevoie de fețele lor, de vocile lor, de ochii lor, am nevoie de ei.
Iartă-mă, am vrut să fac ceva special pentru tine, voiam să te simți bine, sa îți arăt ca te iubesc și că meriți ceva frumos, ceva minunat, ceva ce nu sunt și nu voi fi. E totul in ceață, asta nu pentru că nu îmi port ochelarii, ci pentru că... Nu știu. Chiar nu știu. Nu știu ce fac, ce vreau, ce simt, ce sunt, ce aud. Nu prea știu nimic. Macar de știam să îmi țin prietenii aproape, sa te țin pe tine aproape. Nici muzica nu-mi mai place. O folosesc ca să alung liniștea asta asurzitoare, sa umplu, cumva, goliciunea sufocantă din mine.
Vreau să bat din palme de două ori și să dispar, să nu am niciun trecut, niciun prezent, niciun viitor. Nu vreau sa rămână nimic în urma mea. N-are rost și nu va avea rost niciodată. Să închid ochii acum, să simt cum ușor amorțesc, apoi sa nu mai simt nimic. Nimeni nu va ști că am fost aici, iar cei care au știut vreodată de mine, vor uita odată cu trecerea timpului.
Dar deschid ochii și o vad pe mama. Îi văd fața albă și blândă, ochii iubitori și buzele moi. Îi aud cuvintele dulci. Nu pot. Nu o pot lăsa. Nu după ce a suferit atât. Nu vreau să se ofilească și mai mult din cauza egoismului meu. Nu vreau să mă strângă în brațe doar în vise, nu vreau să regrete alegerile mele... Nu știu ce vreau.