Chapter Text
Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Dar voi sa faceti dupa cum va trage inima, si Dumnezeu sa va ajute si sa va acopere cu aripa bunatatii sale. Eu sunt acum batrana, si fiindca am avut si am atat de multe bucurii in viata, nu inteleg nemultumirile celor tineri si ma tem ca nu cumva, cautand acum la batranete un noroc nou, sa pierd pe acela de care am avut parte pana in ziua de astazi si sa dau la sfarsitul vietii mele de amaraciunea pe care nu o cunosc decat din frica. Voi stiti, voi faceti; de mine sa nu ascultati. Mi-e greu sa-mi parasesc coliba in care mi-am petrecut viata si mi-am crescut copiii si ma cuprinde un fel de spaima cand ma gandesc sa raman singura intr-insa: de aceea, poate ca mai ales de aceea, Ana imi parea prea tanara, prea asezata, oarecum prea blanda la fire, si-mi vine sa rad cand mi-o inchipuiesc carciumarita.
— Vorba scurta, raspunse Ghita, sa ramanem aici, sa carpesc si mai departe cizmele oamenilor, care umbla toata saptamana in opinci ori desculti, iara daca duminica e noroi, isi duc cizmele in mana pana la biserica, si sa ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amandoi la copilas, iara d-ta la tustrei. Iaca linistea colibei.
— Nu zic, grai soacra asezata. Eu zic numai ce zic eu, va spun numai asa, gandurile mele, iara voi faceti dupa gandul vostru, si stiti prea bine ca, daca voi va duceti la moara, nici vorba nu poate fi ca eu sa raman aici ori sa ma duc in alta parte: daca va hotarati sa mergeti, ma duc si eu cu voi si ma duc cu toata inima, cu tot sufletul, cu toata dragostea mamei care incearca norocul copilului iesit in lume. Dar nu cereti ca eu sa hotarasc pentru voi.
— Atunci sa nu mai pierdem vorba degeaba: ma duc sa vorbesc cu arandasul, si de la Sf. Gheorghe carciuma de la Moara cu noroc e a noastra.
— In ceas bun sa fie zis, grai batrana, si gand bun sa ne dea Dumnezeu in tot ceasul!