Work Text:
Nu știu cum s-a întâmplat…de ce? De ce ai plecat?
De ce m-ai părăsit și m-ai lăsat în voia sorții, pe mâinile murdare și reci ale tâlharilor…
Tu, cel care m-ai ridicat și m-ai coborât de atâta timp! Te urăsc, te iubesc…nu mai știu…întoarce-te la mine. Să fim iar doi, și puri, și indecenți, ca adolescenții ce am fost odată…
Chuuya se ridică de pe podea.
Mă doare spatele. Ar fi bine să beau ceva.
Decorul nu este prea impresionant. Într-un apartament cu două camere stă pe podeaua rece un băiet roșcat. Întunericul din colțurile camerei de zi îl învăluie. Se aude un tren din depărtare…să fi fost el acolo…?
Băiatul se ridică cu greutate și-și șterge lacrimile din ochii săi umezi. Oare cât e ceasul? De cât timp a plecat?
Vasăzică, a ştiut că oi fi fost plecat pe vremea aceea pestehotare…și a plecat și el la rândul lui–
— Of, dracu’ să te ia de idiot!
În apartamentul gol răsună un urlet melancolic. Chuuya se uită în jur cu o oarecare jenă. Nici nu mai știe care dintre eidoi e idiotul.
Deplorabil. Am ajuns să jelesc apa murdară de ploaie…
“Dar Chuuya, până și câinii o beau dacă doar aia au ce să mănânce.”
Chuuya s-a jurat pe tot ce are mai sfânt pe lume că nu-i câinele nimănui. Nimeni să nu-l mai folosească de acumîncolo, să nu se lase moale doar pentru câteva cuvinte dulci și promisiuni goale despre viitor. Un viitor nul. Halal.
Și totuși… un zâmbet a fost destul. Destul să zdrobeascăfiecare fărâmă de împotrivire, coborându-și barierelesufletului său.
Un act docil… Ca și mine… Doamne–ce m-ai lasat să devin? Unde-i plumbul meu din inimă, otrava buzelor cu care m-ai înzestrat?
Ah, dar îmi amintesc acum. Toate le-am dat la schimb pentruun vis, o fantasmă a ceea ce înseamnă sa fiu iubit! Ce frumoseste să fi îndrăgostit… Totu-i roz și fățarnic…! Să-ți mai simto dată pulsul, să-ți duc mâna printre plete…
Dar tu n-ai aflat acestea niciodată. Acum dus ești și dus veirămâne. A asfințit soarele peste viața mea și a ta. Nici nu mi-ai spus vreodată ce simți, dacă simți…
Eram atât de sus cu tine… Hah, cunoscându-te, ăsta o fi fostplanul tău de la început. Oare cum să mă distrugi mai tare.Bravo ție…
Își toarnă un pahar de vin. Lichidul sângeriu îi alunecă pe gâtîn jos, arzându-i gura. Îl distrage oarecum.
Trec deja încă patru ceasuri.
Şi tu tot nu te-ai întors…
Chuuya stă pe pervazul geamului din bucătărie, fumează o țigară. Afară plouă. Geamul e deschis. Este frig…
Vântul rece intră în încăperi și face ca ușile să se trântească. Madame Kouyou probabil l-ar mustra.
Băiatul stă și se gândește, obrajii arzând ca doi bujori în toiulprimăverii, ochii două pâraie de cristal, picurându-i odată cu ploaia de pe bărbie, mici diamante în poală, sclipesc o veșnicie.
— Să fi crezut, Dazai…, murmură el, și apoi șoptit, ca și când ar fi spus un secret:…atât de fragedă să fi fost…?