Work Text:
Mihai își indreaptă poziția pe scaunul învechit, scriind digilent de ore în șir. Se întreabă de cum s-a înserat așa repede pe când privirea i se îndreaptă spre micuțul geam ce-l are. Dealurile sunt lipsite de raza de mătase a soarelui, numai stelele încrețesc cerul cu întuneric.
Oftând și clătinând din cap, Mihai se abate de hârtiile pe care încă le are de completat și revizuit ca apoi să fie tipărite. Niciodată nu a crezut că va ajunge poet cu multe posibilități, și nu numai. A ghicit că viața e chiar ca valurile măriilor supreme, te poartă unde vor ele.
Pe colinele București-ului Ion abandonează biroul reluctant și se îndreaptă spre ieșire. Alpha-ul său e sigur îngrijorat, pare târziu după cum stelele țin căptușeală unei lumini vage. Va trebuii să se grăbească.
Așa că o face, cu mersul trap și bărbia ridicată, acesta are doar un lucru în gând, la Alpha-ul său. Perioada aceea a lunii, călduriile, i se apropie lui Ion, se simte după aroma îndulcită de flori de tei și mac într-o zi de vară călduroasă. Îl va ajuta amantul său cu sămânța sa, speră Ion.